Conceptul de mașină electrică nu este o noutate. Dacă stăm să citim istoria electromobilelor, observăm că primul autoturism de acest tip a apărut cu secole în urmă, între anii 1832–1839, avându-l drept părinte pe Robert Anderson, un inventator scoțian. Câteva sute de ani și zeci de progrese tehnologice mai târziu, ne regăsim în România anului 2022, unde, pentru prima oară de la apariția lor pe piață, mașinile electrice (și cele hibrid) au întrecut la vânzări mașinile diesel. O concluzie la care putem ajunge, urmărind firul logic care pornește de la vânzările record ale electromobilelor, este că aspectele pozitive ale deținerii mașinilor electrice le fac pe acestea să întreacă cu mult mașinile diesel. Dar este acest lucru adevărat?
Printre primele aspecte care ne răsar în minte atunci când ne gândim la avantajele vehiculelor se regăsește reducerea poluării aerului cauzată de emisiile de eșapament, facilitând astfel protejarea mediului. Deși teoretic nu există emisii, se creează totuși un anumit nivel de gaze cu efect de seră atunci când autovehiculele se află în stare de încărcare. Cu toate acestea, diverse studii arată că mașinile electrice produc, totuși, mult mai puține emisii poluante pe parcursul vieții decât mașinile alimentate cu gaz.
Poluarea fonică este un alt factor negativ de care nu scăpăm în viața de zi cu zi. Zgomotul produs de traficul rutier continuă să fie o problemă de mediu importantă pentru milioane de oameni din Europa, sănătatea și bunăstarea cărora este afectată. Mașinile electrice produc un zgomot infim, așa că putem să ne imaginăm cât de multă liniște ar aduce o arteră circulată doar de astfel de vehicule într-un oraș aglomerat.
De asemenea, un alt avantaj al mașinilor electrice este reprezentat de cool-factor, dar mai ales de reducerile de preț și de taxe. Având în vedere poluarea despre care am vorbit mai sus, în foarte multe țări există inițiative luate de stat pentru a încuraja cetățenii să își înlocuiască mașinile diesel cu mașini electrice. În România, pe lângă scutirea de impozitul anual a autoturismelor electrice, cetățenii pot primi, prin intermediul programului Rabla Plus, o reducere de 45.000 lei la achiziționarea unui autoturism electric nou. Există, de asemenea, o reducere de 20.000 lei și pentru modelele plug-in hibrid.
Chiar dacă totul sună bine până acum, există, din păcate, și dezavantaje care vin împreună cu deținerea unei mașini electrice, mai ales în România. Deși anul acesta s-a atins un număr record de autovehicule electrice vândute la noi în țară, putem spune că am rămas cu mult în urmă atunci când vine vorba de numărul de stații de încărcare folosite de electromobile, care sunt indispensabile pentru funcționarea lor. La nivel național, avem în prezent mai puțin de 2500 de stații de încărcare, un număr foarte mic având în vedere numărul de vehicule electrice care se achiziționează în fiecare lună. Acest fapt, combinat cu autonomia scăzută a bateriilor și a timpului lung de încărcare, creează o problemă considerabilă pentru posesorii lor. Totuși, acesta este un dezavantaj temporar, întrucât investițiile în stații electrice au crescut și ele considerabil în ultimul an.
Există, de asemenea, și problema prețului. Deși întâlnim programe menite să încurajeze achiziționarea mașinilor electrice pentru a susține un mediu mai curat, precum Rabla Plus, prețul unui autovehicul electric rămâne în continuare ridicat. Chiar și aplicând potențiale promoții și programe, electromobilele ajung să coste cu mult peste prețul modelelor diesel, uneori ajungându-se și la un cost dublu. Nu putem uita nici de prețul eventualelor reparații și nici de defecțiuni care, deși mult mai rare decât în cazul autoturismelor diesel, ajung să coste aproape la fel de mult ca o mașină electrică nouă, cauza fiind, de cele mai multe ori, o problemă la baterie.
Chiar dacă există dezavantaje în prezent legate de deținerea unui vehicul electric, majoritatea dintre ele sunt doar temporare. În curând, poate chiar mai devreme decât ne așteptăm noi, atât tehnologia necesară pentru o mașină electrică, cât și costurile legate de mentenanța ei, vor deveni mult mai accesibile pentru toată lumea. Astfel, trecerea către un viitor în totalitate electric este aproape o certitudine, un viitor în care putem conduce fără să periclităm starea mediului în care viețuim.
Alin-Mihai Tanislav
Membru Departament Educațional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)
&
Alexandru Diță
Membru Department IT
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)