Uitați un mic joc de imaginație: vă aflați în 1995 și trebuie să mergeți prin oraș să rezolvați câteva probleme. Drumul dintre punctele de interes este destul de lung și ați vrea să ascultați muzică pentru a trece mai ușor timpul. Pentru asta vă luați cu voi un ghiozdan încăpător pentru a putea căra toate CD-urile cu artiști diferiți. Astfel, parcă vi se duce cheful și de a mai ieși din casă. Încă o zi cu moralul la pământ pentru că nu îți poți lua muzica preferată peste tot cu tine.
Mă gândesc că la acest joc de imaginație a fost supus și Steve Jobs în așa fel încât, în octombrie 2001 scoate pe piață renumitul iPod. Dar haideți să luăm puțin istoria muzicii portabile de la capăt și să vedem exact de ce aveau nevoie oamenii în perioada aceea de inovația fondatorului Apple.
Așa cum v-am descris și mai sus, la sfârșitul anilor 1990, începutul anilor 2000, Compact Discurile sau CD-urile erau la modă în așa fel încât reprezentau revoluția, deoarece îți permiteau să-ți duci muzica oriunde ți-ai dori, fără a fi nevoie să porți un recorder greoi. Însă pe măsură ce erau folosite, utilizatorii își dădeau seama că obișnuiau să se blocheze și până la urmă nu erau atât de confortabile, întrucât trebuia să cari cu tine zeci de CD-uri pentru o gamă variată de muzică.
Pentru a veni în ajutorul iubitorilor de muzică a apărut Napster, un serviciu de distribuție a fișierelor muzicale în principal prin MP3. Napster a fost prima rețea excelentă de partajare a fișierelor P2P (de la persoană la persoană), deoarece permitea oricui să partajeze un număr mare de fișiere MP3 cu alții. Totuși, popularitatea cu care a venit acest serviciu aproape că a falimentat industria muzicală prin faptul că încuraja pirateria. Pentru a veni în ajutorul acestui iminent dezastru, Steve Jobs s-a decis să cumpere programul de management muzical Sound Jam și l-a redenumit iTunes, programul de bază pentru nașterea iPod-ului.
Acestea fiind spuse, având ca obiectiv renașterea industriei muzicale, pe 23 octombrie 2001, a apărut iPod-ul. Această imagine de revoluționar al muzicii, pe care a dobândit-o iPod-ul, a fost benefică pentru vânzarea lui, chiar dacă existau variante mai ieftine pe piață. Întrucât nu mai era nevoie ca iubitorii de muzică să care CD-uri peste tot, cumpărătoii de iPod-uri și-au dat seama rapid că Steve Jobs avea dreptate când spunea că aveai 1.000 de melodii în buzunar.
Ușor-ușor, iPod-ul a devenit un simbol al statutului social, fiind prezentat în mod explicit în reclamele din 2000 ca un lucru cool. Acest lucru a determinat dezvoltarea primului model și începutul lansării de noi modele de iPod pentru toate gusturile și pentru fiecare persoană. De la iPod mini, un model cu un preț mai mic, trecând la iPod nano, un model mai subțire și mai târziu cu o cameră, la iPod touch, apogeul a ceea ce Apple a realizat cu playerele MP3.
În 2019, Apple a introdus ultima generație de iPod touch, un model la care nimeni nu se aștepta, dar pe care toată lumea îl bănuia că va fi ultimul. Acest dispozitiv a fost vândut drept fratele mai mic al iPhone-ului, dar adevărul este că a fost mai rentabil să cumperi un model SE decât un iPod, chiar dacă iei în calcul procesorul încorporat și camera de 12 MP.
Astfel, iPod-ul a dus o viață plină de faimă, ajutând atât iubitorii de muzică, cât și pe creatorii acesteia să facă în continuare istorie prin versurile și ritmurile deosebite. Chiar dacă în ziua de astăzi nu mai apare în catalogul Apple, iPod-ul a devenit mai mult decât un produs, este o parte integrantă a istoriei, atât pentru companie, cât și pentru industrie.
Cosmina-Anamaria Moise
Membru Departament Educațional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)