Interviu cu Sebastian Dobrincu

Care a fost parcursul tău în IT și ce ne poți spune despre concursurile și olimpiadele la care ai participat?

Parcursul meu a început de când eram mic, pe la vreo 6 sau 7 ani, când am descoperit ce înseamnă programarea, că pot prin niște taste să creez niște programe, jocuri și aplicații. Acela a fost punctul de început pentru mine. Concursurile și olimpiadele școlare au venit târziu, când deja aveam o oarecare experiență în domeniu. Avusesem joburi în direcția asta, clienți, iar eu făcusem multe proiecte pe cont propriu până să particip la primul concurs. Pe lângă asta, probabil știți că, la noi în țară, concursurile școlare la informatică pun mai mult accent pe partea de matematică și algoritmică și nu neapărat pe skill-uri tangente pe care le folosești ca inginer software zi de zi la job. Cred că ăsta a fost un factor care m-a determinat să mă opresc din a mai participa la concursuri, pentru că nu mă regăseam în ele. Ideea de a rezolva probleme de algoritmică nu se potrivea deloc cu ce faci în meseria de inginer software, cu care eram deja familiarizat, iar atunci a dispărut ambiția mea de a mai participa. Oricum, depinde cât de departe vrei să ajungi! Chiar dacă nu mai programez la fel de mult în ziua de azi și nu mai sunt așa implicat în partea de coding cum eram atunci când mi-am înființat compania, când am ocazia, îmi face mereu plăcere să arunc un ochi, să intervin, să mai iau lucrurile în mână și să mă ocup eu de ele.

Ce te-a determinat să alegi o carieră de antreprenor?

Nu mi-am propus niciodată treaba asta. Aș putea spune că s-a întâmplat accidental. Când am terminat grădinița, le-am zis alor mei că voi fi fie bucătar, fie om de afaceri, fie muzician, pentru că acestea erau pasiunile mele pe atunci. Între timp, am descoperit tot ce înseamnă universul software, tot ce înseamnă tehnologia și aveam o curiozitate nativă. Chiar și când primeam o jucărie de la Happy Meal, o dezmembram, iar apoi o lipeam la loc cu pistolul de lipit. Îmi dezmembram chiar și calculatorul de acasă, îi scoteam placa video și toate piesele. E drept că îl stricam și că mă certau părinții după aceea, dar pur și simplu eram curios din fire. Mereu îmi plăcea să întreb „De ce?”. Așa a fost și cu programarea. Voiam să înțeleg de ce jocul pe care îl jucam eu pe calculator funcționa într-un anumit mod și de ce când apăsam pe mouse se întâmpla ceva anume. Și astfel am început să mă documentez, să învăț pe cont propriu, de pe internet și din cărți, pentru că nu aveam resurse atât de facile cum avem acum milioane de cursuri și tutoriale. Partea cu antreprenoriatul a venit mult mai târziu, tot datorită curiozității de care spuneam. Îmi plăcea să rezolv probleme, să găsesc soluții și cred că de acolo a pornit totul. Primele mele demersuri în antreprenoriat au fost cele pe care le-am făcut pe cont propriu. Făcusem tot felul de aplicații, de jocuri și site-uri pe care le-am vândut clienților. Acelea au fost primele mișcări în direcția antreprenoriatului, însă primul pas concret pe care l-am făcut a fost când mi-am deschis compania, când eram la facultate în New York, în primul an, și am pus bazele Storyheap, care a fost prima companie pe care am început-o de acolo. Așa a început aventura mea antreprenorială: în cadrul unei companii în care totul era structurat ca un start-up.

Cât de grea ți s-a părut responsabilitatea de a clădi o firmă de la zero?

Pentru mine, presiunea și greul nu au fost în niciun caz clăditul companiei, ci faptul că eram în New York, unde, din fericire, am ajuns să studiez datorită faptului că am primit o bursă integrală, fiindcă altfel nu mi-aș fi permis să merg la facultate în Statele Unite. Eu aveam presiunea zilei de mâine, în ideea că nu-mi ajungeau banii pe care i-am strâns de-a lungul timpului pentru a mă întreține într-un loc precum New York-ul. E ceva de speriat, pentru că dădeam mii de dolari pe mâncare și lucruri de genul. Asta era presiunea adevărată, că trebuia să mă descurc cumva. Era o luptă a foametei pentru mine, nu era presiunea că mă voi face de rușine dacă nu aș fi reușit să am succes. Totuși, în final s-a dovedit a fi o presiune utilă, pentru că aceasta m-a ambiționat, iar în perioada aceea nici nu știam ce înseamnă odihna. Munceam de dimineață până seara, fără ca măcar să-mi dau seama.

Care a fost lucrul pe care l-ai făcut și de care ești cel mai mândru?

Sunt mândru că lucrurile din viața mea s-au aliniat într-un mod favorabil. De exemplu, eu am fost exmatriculat în clasa a XII-a, iar lucrurile puteau să ia o cu totul altă întorsătură. Puteam să fiu într-un alt loc acum, zbătându-mă să trăiesc de pe o zi pe alta. Nu vreau nici să dau dovadă de falsă modestie, căci recunosc că aveam niște aptitudini care mi-au și fost recunoscute de oameni cu experiență, de ingineri software de la companii precum Facebook și Apple, dar sunt mândru că lucrurile s-au aliniat bine și cred că a fost vorba și de o doză de noroc, de a fi la locul potrivit în momentul potrivit. Cu toții avem oportunități, dar depinde de noi cât suntem de capabili ca să le și fructificăm. Cumva, prin tot ce am făcut până la momentul respectiv, m-am pregătit pentru momentul în care mi s-a ivit oportunitatea de a-mi începe compania, de a avea o idee pe care să o pot fructifica. Deci, eu cred că de asta sunt cel mai mândru.

Despre pasiunea ta pentru muzică ce ne poți spune?

Așa cum am spus, a fost unul dintre lucrurile care m-au pasionat de când eram mic. A fost poate primul lucru pe care simțeam că-l fac din drag. Ai meu m-au susținut în a învăța să cânt la instrumente și am învățat teorie muzicală. Un prieten m-a făcut de curând să îmi dau seama că tangența dintre lumea muzicii și antreprenoriat e tot procesul acesta de creație, iar eu cred că am dezvoltat o pasiune pentru ambele, care pot părea diametral opuse la început, tocmai din motivul că au același scop: să poți crea ceva din nimic! Nu mi-a plăcut niciodată să fiu doar un utilizator. Eu voiam să fiu de cealaltă parte, să creez lucruri pe care oamenii să le poată consuma.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat de la personalități precum Mark Zuckerberg, Tim Cook sau chiar Selena Gomez?

Le voi lua pe rând, căci sunt din lumi total diferite. Am ajuns în California la invitația celor de la Facebook, când aveam 16 ani. Contribuiam la proiecte Open Source pe internet cu alți ingineri de la Facebook, care m-au remarcat și au vrut să mă cunoască. Așa am ajuns să îl întâlnesc și pe Mark Zuckerberg. Nu știu dacă am învățat ceva anume de la el, dar, în schimb, m-a încurajat foarte tare. M-a făcut să fiu convins de faptul că sunt pe o traiectorie bună într-un moment în care profesorii și părinții îmi spuneau să termin cu tot ce făceam eu pe internet și să-mi văd de școală. Venind de la o persoană care era idolul meu la momentul respectiv, a fost o confirmare pentru mine că mergeam în direcția corectă. Cu Selena Gomez nu am petrecut atât de mult timp încât să pot spune că am învățat ceva concret, dar, în general, din interacțiunea cu toate celebritățile pe care le-am cunoscut, am înțeles că sunt cu toții oameni, cu toții au făcut greșeli și că e foarte ușor să tragi concluzii pripite din exterior. Cumva, asta m-a coborât și pe mine cu picioarele pe pământ și m-a făcut să am o altă perspectivă asupra a cum trebuie să tratezi oamenii din jurul tău. Pe lângă asta, am învățat și că orice este realizabil. Faptul că am ajuns să cunosc oameni pe care îi vedeam numai la televizor m-a făcut să înțeleg că totul este posibil dacă ai puțină ambiție.

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi fost dacă ți-ai fi terminat studiile în România?

Normal! Planul meu era foarte bine pus la punct înainte să fiu exmatriculat. Eu îmi doream de pe atunci să mă întorc în Statele Unite, datorită experienței cu cei de la Facebook și Apple și știam că acela e mediul în care vreau să mă dezvolt, numai că nu credeam că se va întâmpla așa de repede. Eu mă gândeam că probabil voi studia la o facultate din Europa și că mai departe voi vedea cum mă duce parcursul profesional, nicidecum nu mi-am imaginat că voi avea afaceri și companii pe cont propriu. Era mult prea devreme și eram mult prea tânăr ca să am astfel de perspective. Nu-mi pot imagina cum ar fi arătat viața mea dacă terminam studiile aici, e foarte greu de speculat, dar probabil nu aș fi avut nici 1% din ce am acum, ceea ce e cumva trist să spun, dar este realitatea. Desigur, nu încurajez pe nimeni să se lase de școală sau să fie exmatriculat, dar acesta a fost parcursul meu și fiecare are drumul său în viață. Important e să poți transforma în oportunitate tot ce ți se oferă.

Ce sfaturi le-ai da tinerilor care vor să profeseze în IT și sunt la început de drum?

În IT e mai ușor decât în oricare alt domeniu. Sfatul meu e să faci cât mai multe pe cont propriu, să nu te bazezi pe școală. Rolul școlii nu este să te plaseze în top sau să te facă elită. De când a fost ea înființată ca formă de învățământ, școala are rolul să creeze forță de muncă pentru țară. Sunt foarte mulți elevi supradotați care au ambiții, care depășesc în mod clar posibilitățile din școli, iar sfatul meu este să lucreze cât mai mult pe cont propriu. Eu asta am făcut de când eram mic, nu așteptam să mi se ceară la școală și făceam totul singur dinainte, acasă. Acum că există și internetul, ar fi și păcat să nu profiți de toate resursele prin care poți învăța lucruri noi. E foarte util să fii autodidact în viață, iar asta se aplică pentru orice domeniu.

Cum reușești să îți împarți timpul și pentru IT, dar și pentru muzică?

Printr-o foarte bună organizare, dar am și oameni foarte buni în jurul meu care mă ajută să mă mențin pe o linie de plutire și, totodată, să îmi împart timpul cum trebuie. Nu e vorba de vreo magie aici, ci ține totul strict de o bună organizare. Îmi planific calendarul astfel încât să știu că diminețile le am rezervate pentru mine, apoi aloc un interval de timp pe care îl dedic companiei și task-urilor ce țin de aceasta, iar apoi, când am sesiuni la studio, este mereu timp să mă ocup și de asta. Trebuie doar să știi să îți segmentezi ziua.

Ai întâmpinat provocări atunci când lucrai la planul companiei?

Compania este un plan la care lucrezi continuu, nu pot să spun că a fost un moment în care m-am pus să scriu planul companiei și am pus țara la cale. Au fost tot felul de provocări tehnice, totuși, pentru că la început era foarte greu să implementăm anumite lucruri care erau mult prea complexe și atunci am apelat la oameni cu mai multă experiență, care puteau să-mi dea un sfat sau o direcție. De asemenea, au fost multe luni în care nu produceam nimic și eram pe pierdere, ceea ce era un lucru rău pentru companie, dar și pentru mine ca persoană. Fiind student în New York și trebuind să mă întrețin și pe mine, un venit pe minus nu era un lucru ușor de înfruntat, dar știam că lucrăm la un scop ce urma să fie profitabil mai târziu. A lucra într-un start-up e un rollercoaster, și nu doar din poziția de fondator. E un carusel de emoții, de speranțe, de optimism. Sunt și momente de depresie, căci într-o zi ești pe vârful muntelui și în alta ești posomorât și deprimat. Probleme apar tot timpul, chiar și acum. Nu stau niciodată relaxat și nepăsător, pentru că problemele apar spontan și trebuie rezolvate, dar asta este frumusețea în a fi antreprenor și își asumi treaba asta din start.

Te-ai fi așteptat ca business-ul tău să aibă succesul pe care îl are acum?

Nu poți spune niciodată că te aștepți să ai succes, dar nici nu ai face ceva vreodată dacă nu speri măcar puțin să reușești. Aș fi absurd dacă aș spune că eram convins că voi avea succes. Avusesem zeci de proiecte care nu au funcționat și le-am abandonat, pentru că nu credeam că mă vor duce undeva. Nu aveam speranța ca cel de-al 100-lea proiect pe care îl fac să dea lovitura. În schimb, rămâneam mereu optimist și știam că de fiecare dată când eșuez, învăț ceva nou și voi ști să nu repet greșelile respective, astfel încât să reușesc să fac ceva foarte bun la un moment dat. Probabil că nu aș fi pariat bani pe faptul că proiectul ăsta va avea succes, dar desigur că speram la acest lucru, așa cum sper la orice proiect pe care îl încep, pentru că altfel nu aș investi atât de mult timp, efort și bani.

Când faci o investiție, te gândești la ce riscuri implică sau te bucuri de clipă?

Eu nu mă gândesc foarte mult la riscuri, deși e și ăsta un lucru important, ci mai degrabă la potențialul reușitei. Cred că se știe din start că o investiție implică și riscuri și că există șanse să și pierzi, dar mie-mi place să mă concentrez pe ce pot să câștig, nu pe ce pot să pierd. Viața, în general, e despre riscuri, dar despre riscuri calculate. Trebuie să te gândești la avantaje și dezavantaje, iar dacă nu găsești mai multe părți bune decât mai puțin bune, atunci investiția nu merită să fie făcută. În orice decizie iau, fie că e în viața personală, fie că e în cea profesională, eu prefer mă axez pe ceea ce poate ieși bun din toată ecuația.

Ai avut vreun mentor sau o persoană de la care ai învățat o lecție pe care să o porți cu tine mereu?

Nu mai știu în ce carte am citit asta, dar încă de mic mi s-a implementat în minte un framework în ideea că de la fiecare om ai ceva de învățat. De-a lungul timpului am realizat că e chiar adevărat și că de la fiecare om poți să capeți câte ceva, de la atitudine și gesturi până la modul în care abordează probleme, oricât de clișeic ar suna. Personal, chiar am cules multe lucruri de la oamenii din jurul meu, iar de asta încerc să mă înconjor cu oameni de bună calitate, pentru că știu că inevitabil voi căpăta câte puțin din trăsăturile lor și perspectivele lor. Nu cred că am avut un singur mentor sau un singur model în viață și nici nu cred că se va întâmpla, ci pur și simplu încerc culeg tot ce e bun de la oameni și să aplic pe propria persoană, să văd dacă mă îmbunătățește pe mine ca om.